Sufletul nostru este precum marea, într-o dimineată de august…cand soarele o mângâie, suprafața îi sclipeste de frumusete, iar valurile se leagană suav sub adierea vântului…când este furtuna, dincolo de frânturi de viață rătăcite și dincolo de amintiri, dincolo de vise și de așteptări, sufletul nostru se ia la trântă cu viața, luptându-se cu el însusi și cu oamenii care-l hărțuiesc…

Bogați sau săraci, cu toții (trebuie să) ne permitem să avem respect, diplomație, dragoste, credință și speranță!

În prag de noiembrie, eu mi-am pus o dorință: să zâmbesc din tot sufletul, indiferent de motiv!
Cum nu poți porunci frunzelor să nu cadă, nu poți stopa valul vicisitudinilor, însă poți scrie povești, poți pune virgulă când crezi că trebuie să pui punct, poți exclama în fața sentimentelor, poți interoga viața pentru a descoperi ce te implinește cu adevarat!
Zâmbește-i și tu anotimpului autumnal ca unei melodii cu versuri frumoase, ce-ți zburlește părul de pe mâini!

Am învățat că pentru a mă afla în deplină armonie cu exponenții alterității, trebuie am o relație echilibrată cu mine însumi…
Am învățat să iert, să văd frumosul în oameni, să uit că am fost dezamăgit dar și să nu am încredere, să fiu precaut.Am învățat să lupt!
Am învățat să mă transform din înger în demon, pentru ca apoi să devin o fiară care știe să se apere tacit, să se ferească şi să nu se dea bătută atunci când lupta este în toi….
Am învăţat să devin ce alţii niciodată nu şi-ar fi imaginat, o imagine pe care o citesc printre rânduri și o înțeleg, deși pentru mulți este doar o hieroglifă…

Ieri, era tânăr…astăzi “pare mai tânăr”!
Ieri, se gândea la viață și-i părea un joc la care nu a pariat, rămânând cu (b)anii în buzunarele găurite ale viselor…
Astăzi, realizeză că a avut nevoie de timp să înțeleagă cine este, să înțeleagă ce și CINE i se potrivește!
Vârsta lui nu se măsoară în ani, ci în emoții, trăiri, experiențe, greșeli, excese și fapte, mai mult sau mai puțin bune!
Atâta vreme cât are planuri de viitor și cu cine să purceadă către acesta este tânăr și egal în fața timpului…chiar și cu un nou-născut!

Viata este prea scurtă să nu iți cumperi lucrul la care râvnești, prea scurtă să nu dansezi, să nu cânti, prea scurtă să nu spui un “te iubesc” sincer, prea scurtă să te ascunzi după degete, prea scurtă pentru a încerca să intri cu forța, prea scurtă pentru a pleca din orgoliu cand vrei să stai sau de a rămane din lașitate cand vrei să pleci, prea scurta pentru a purta ranchiună, pentru a nu ierta! Viața este prea scurtă, tu cum alegi să ți-o trăiești?

Bunătatea îmbracă omul în cele mai frumoase straie, îi luminează zâmbetul, îi înseninează ochii și-l face de-o frumusețe radiantă!
Însă nu frumusețea, ci tocmai bunătatea constituie corolarul naturii umane, întrucât bunătatea nu îmbătrânește, nu se demodează și nu se uită!
Omul are uneori valențe demiurgice și poate fi arhitectului propriului său suflet!
Când avem liberul arbitru să fim cum vrem noi, ce-ar fi să fim buni? ??